Etichete

, , , , , , , , , , , ,

RO: În prezent, în ţara noastră, se consideră că există din ce în ce mai puţine motive pentru ca tinerii să opteze pentru o carieră în învăţământ. Acest lucru este adevărat doar în parte, din punctul meu de vedere. Am încercat să alcătuiesc o listă succintă cu idei pentru cei care stau pe gânduri în privinţa deciziei de a porni sau nu pe o cale care i-ar conduce către o viaţă de profesor. Lista poate fi de folos, şi sper să fie, şi pentru cei care deja sunt pe acest drum şi şi-au pierdut, din cauza numeroaselor greutăţi, speranţa că vor mai găsi împlinire într-un astfel de domeniu.

1) Problema banilor. Apare adesea în conversaţiile pe această temă… Nu că nu ar fi nevoie de resurse materiale pentru a trăi şi pentru a-ţi desfăşura munca, însă merită oare educaţia copiilor noştri să fie abandonată, chiar şi doar parţial, pentru bani? Chiar dorim să punem un astfel de preţ pe viitorul nostru şi al copiilor noştri? Şi ce vom face cu banii, odată ce (şi dacă…) îi obţinem, după ce am neglijat, în schimbul lor, tocmai ceea ce avem mai de preţ pe lumea aceasta: copiii şi valorile pe care le transmitem lor? Mi se pare periculoasă o astfel de alegere. În opinia mea, cei care au o situaţie materială modestă spre decentă şi care îşi doresc cu adevărat să devină buni profesori nu ar trebui să se descurajeze la gândul că nu se vor îmbogăţi din meseria aceasta. Satisfacţia va fi mare pentru aceştia, odată ce vor reuşi să ajute tinerii sau copiii să fie mai buni şi să îşi facă un rost în viaţă. Este nevoie doar ca bucuria de a le oferi celor mici sau celor tineri sprijin să fie cultivată. Liniştea care se dobândeşte în urma faptului de a ne pune toate forţele în slujba binelui celorlalţi capătă o valoare inestimabilă, atunci când se înţelege semnificaţia eforturilor depuse.

2) Problema demnităţii. Pare din ce în ce mai mult că a pierit respectul pentru învăţământ, pentru cei care învaţă, pentru profesori sau pentru cunoaştere în general. Mai apare şi ideea că, fiind disponibile atât de multe surse de informare (Internetul fiind pe primul loc) şi tehnologie atât de avansată, crearea unui bagaj propriu de competenţe şi cunoştinţe devine inutilă. Se elimină, prin acest fel de a gândi, şi nevoia de şcoală şi de profesori. Din nou, mi se pare un mod de a gândi periculos. După cum ţinea să ne facă să înţelegem un profesor de matematică din facultate, calculatoarele pot face calcule mult mai rapid decât oamenii, pot realiza operaţii mult mai complexe, pot stoca mult mai multe informaţii şi ni le pot pune la dispoziţie mult mai rapid, însă nu pot lua decizii importante, care au semnificaţii profunde sau mult prea complexe, şi nu pot interpreta în mod satisfăcător datele sau rezultatele. Devine, aşadar, în mod clar, necesar ca omul să îşi dezvolte abilităţile până la un nivel la care să fie capabil să interpreteze informaţiile din mediul său, să le înţeleagă şi să ia decizii responsabile. Este nevoie de profesori buni, devotaţi celor pe care trebuie să îi îndrume, pentru a le transmite acestora din urmă, pe lângă cunoştinţe relevante, şi valori, atitudini, idealuri, deprinderi, mentalităţi, încredere, motivaţie, setea de cunoaştere, pasiunea pentru cultură şi multe, multe altele. Procesul educativ formal, bine organizat, desfăşurat corespunzător de către oameni competenţi şi care sunt devotaţi celor pe care trebuie să îi ajute, este de folos celui care doreşte să înveţe şi să se perfecţioneze. Un profesor bun, care îi inspiră pe cei tineri, care îi încurajează să îşi folosească tot potenţialul spre a face lucruri frumoase, merită respect.

3) Problema frumuseţii. Unii consideră că meseria de profesor nu este frumoasă. Nu pot interveni aici; ţine de preferinţele fiecăruia. Frumuseţea stă în ochii privitorului, după cum se spune. Însă nu greşesc dacă afirm că a fi profesor poate fi foarte frumos: ai şansa să oferi copiilor, tinerilor, o mână de ajutor zdravănă, lucrând asupra educaţiei lor. Le oferi şansa de a se ajuta singuri mai târziu, ajutându-i să-şi dezvolte calităţile, să dobândească anumite cunoştinţe şi competenţe specifice domeniului în care îşi doresc să profeseze (chiar dacă în cazul copiilor mici este vorba, de multe ori, doar de mici vise sau intuiţii şi nu de un plan pentru carieră). Le poţi oferi, de asemenea, încrederea de care au atât de multă nevoie în viaţă. Le poţi oferi un sentiment de siguranţă, arătându-le că ai reuşit să urmezi cu succes o cale pe care poate şi-o doresc şi ei: cea a învăţării, a perfecţionării continue, a conştiinciozităţii. Îi poţi inspira să facă lucruri frumoase, să urmeze meserii dintre cele mai frumoase, meserii care li se potrivesc, care le sunt pe măsura posibilităţilor. Ca profesor, te poţi implica în orice fel de activitate ce este spre binele copiilor sau tinerilor.

În încheiere, aş vrea să amintesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, şi Dumnezeu.”

Pentru cel care este preocupat în mod onest de viitorul celor mici, al celor tineri, de binele lor, care este interesat să devină un punct de sprijin în vieţile lor, am încrederea (ca tânăr care deja a pornit pe calea ce duce în învăţământ) că toate problemele acestea se pot rezolva cu multă răbdare şi muncă, în timp.

Doamne ajută!

EN: Nowadays, it is said that there are fewer and fewer reasons for young people to choose a career in education. This is only partially true, from my perspective. I tried to create a short list with ideas for those who are still thinking about whether they should or should not start a journey that will take them to a life of teaching. The list may also be useful, and I hope it will be, for those who are already on this path and have lost, due to the many obstacles, their hope of ever finding satisfaction in such an area of work.

1) The problem of income. It comes up frequently in discussions on this subject… Not that we do not need material resources to live and to do our jobs, but is it worth it – to abandon, even partially, our children’s education just because of money issues? Do we really want to put such a price on our future and on our children’s future? And what will we do with the money once (and if…) we get it, after we have neglected that which is of greatest price on this world: our children and the values which we pass on to them? I think that such a choice is dangerous. In my opinion, those who have a modest or decent financial situation and truly want to become good teachers should not be discouraged at the thought that they will not become rich through their teaching activity. The satisfaction will be great for them, once they manage to help children or young people become better and to find their purpose, their path in life. What is needed is that the joy of offering the young ones support be cultivated. The peace which we receive when we put all our efforts in doing good will be priceless, if we understand the meaning of our whole work.

2) The problem of dignity. It would seem that the respect for education, for those who learn, for teachers or for knowledge in general is gradually fading. Another idea is also thriving: the fact that we have at our disposal so many ways to access information (the Internet being on the top rank) and such advanced technology, means only that we no longer need to learn or to acquire certain skills. Through this way of thinking, the necessity for school and teachers is eliminated. Again, I think it is a dangerous way to think. As one of my mathematics teachers from college wanted to point out, computers can make faster calculations than man, they can accomplish more complex tasks, they can deposit more information and make it available faster, but they cannot make important decisions, which have profound or very complex consequences, and they cannot interpret data or results in a satisfactory manner. So it becomes clear that it is necessary for man to develop his abilities constantly until he is capable of interpreting the information received from his environment, of understanding it and of making responsible decisions. Good teachers, who are devoted to helping their students, are needed to pass on besides relevant knowledge, also certain values, attitudes, ideals, skills, mentalities, trust, motivation, the thirst for knowledge, the passion for culture and many other things. The formal educational process, when well organised and correctly carried out by competent people who are devoted to those who need their help, is of use for those who want to study, to improve. A good teacher, who inspires the young ones, who encourages them to use all their potential towards making beautiful things, deserves respect.

3) The problem of beauty. Some people consider that teaching is not beautiful. I cannot argue with that; it depends on the preferences each of us has. Beauty is in the eye of the beholder, as it is said. But I am not mistaken if I affirm that the activity of teaching can be very beautiful: you have the opportunity to offer children or young people a strong helpful hand, working upon their education. You offer them the chance to help themselves later in life, by helping them develop their skills, acquire knowledge and certain skills related to the field in which they wish to work (even if in the case of small children it is mostly a matter of small wishes or intuitions and not of a career plan). Moreover, you can offer them the trust they need so much in life. You can offer them a feeling of safety by showing them that you managed to successfully follow a path which may be of interest for them: the path of learning, of constant improvement, of conscientiousness. You can inspire them to have beautiful achievements, to pick beautiful careers, that fit their personalities and their possibilities. As a teacher, you can get involved in any kind of activity which is meant for the well-being of children or of young people.

To conclude, I would like to offer you a few words said by Saint John Chrysostom:

„No art is more beautiful than the art of education. The painter and the sculptor only create lifeless figures, but the educator creates a living figure; looking at this figure, both man and God rejoice.”

For those who are honestly concerned about the future of the young ones, about the welfare of the children, who are interested in becoming a steady help in the young ones’ lives, I have the hope (as a young graduate who has already set on this journey towards teaching) that all these problems can be solved in time, with lots of work and patience.

God bless!